Gol

Vorbesc, dar nu m-auzi.
E o tăcere densă între noi
Şi zace
Ca un câine bolnav pe asfalt
Mult sânge...
Aşa se scurge ce-a fost.
Vorbeşti, dar nu-mi spui nimic.
Nu te cunosc
Nici ochi, nici buze, nici chip ...
E vid intre noi şi
Stagnează ca o tumoare malignă
Mocneşte latent
Iar zace.
Eu vorbesc


Tu mă priveşti
Eu tac,
Dar ţipete-mi răzbat de sub piele
Scrijelind pe retina aerului cuvinte.

Tu mă priveşti
Eu tac,
Dar norii se îngrămădesc desupra mea urlând
Se zbat, se spintecă şi curg

Tu mă priveşti
Eu tac

Tu mă priveşti

Suflete...

respiraţia ta se cufundă în mine
a săpat galerii adânci
şi se capsulează în vene
şi-n ochi
şi-n oase, în sânge
eşti tu
ceasul ce-mi ticăie-n piept dimineţile
buzele ,în somn, fremătătoare
mâinile topindu-se îmbujorate de bucuria primei zăpezi
dansul cu vara in ploaie
tu totul...

iar eu prin tine mă trăiesc.

Trafic

Pletele gândului meu curg pe al tău piept
Uşor, împletindu-se cu zeci de autostrăzi
paralele cu ora noastră
Ar trebui să fim orbi:
Să ningă peste piei cu vârfuri de degete
si
alte piei să se zdrobească de catifele,
contopindu-se in dansuri fără sens,
când toti ieşim din ritm
călcând in picioare suflete.


suflete unele cu pământul

Penitenţe

Intreaga materie a ingerului meu
se scurge lent prin gingii când iubesc.
Ochii scuipă regrete
Când pomi argintii se prăbuşesc peste cochilia mea
Mă agăţ d- un perete de marmură acronic şi uit că există soare.

Schimbări

E nouă carnea pe mine
Şi-n ochiul umed al sufletului,
Timpul fuge turbat călcând în picioare norii.
În cugetul meu stagnează florile albe
Podeaua mi-e cerul
Alerg, culeg şi mă înec.

LET'S DO IT, ROMANIAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!

Va mai fi incă un an

am vrut
să te văd.

zdrobeşte-mă de pereţii sufletului tău!

am vrut
să mă dezbraci de tot
de temeri.

sufocă-mă cu moleculele fiecărei secunde!

te-am văzut
am hainele pe mine şi temerile toate incă-mi mişună prin buzunare.

nu voi mai fi copil!

A fost odată... un breloc

Secunda noastră de eternitate
e vie
suntem un gând rătăcit printre aţe
ce zornăie-n mănunchiul de chei
copii ce s-ascund în tocurile de lemn ale norilor:
2 fraieri.

Geneză

eu mă nasc
din pântecul cerurilor deschise către agonie
ce fierb intru evaporarea simţirii.
eu mă nasc
cu gânduri deloc şi doi dumnezei
cu tălpile goale, adăpate de lacrimi
căci mult au mai plâns cei ce nu pot veni inapoi.
eu mă nasc
cu datorii pe viaţă
cu cenzură pe buze, pe suflet, pe vise...
dar mă nasc.

Pentru când pleci

...
Fiecare fir de iarbă mă apasă
Sufletul mi-l strâng buzele tale
Şi mă dor.
Timpul imi scapă printre degete,
Iar tu te risipeşti o dată cu orele
Plouă încet.

de două ori oameni

Prin câmpul cu flori adormite
Se plimbă tăcerea,
Vioaie zâmbeşte
Când sânul cel flasc al reginei ii curge pe creştet.
E noapte
Şi
Trupurile repetă „a trăi”
Lumina ascultă.

Tu
Apărând în tavanul din zare
Tăcerea orbeşte, de ieri
Regina (fără permis) tot moare
Şi-acum se visa păpădie.

deoarece

Copacul din faţa blocului meu e tâmpit.

În barul de vizavi au murit doi beţivi la prima oră,

(si eu)
Afară de cald.
Voi număra multe maşini gonind pe alee
Trecând pe roşu peste mâinile mele.

Fiecare striaţie e un „Pa”

M-am aruncat de pe culmile insuficientei pentru a-mi schimba domiciulul stabil,
Dar am uitat să aterizez de ieri.

Am picurat cu ploaia şi cu vântu' până am ajuns acolo.


Băi, dar nici nu m-ai privit!

Mult

Fiecare dimineaţă va fi un labirint,
Când eu,
Prin marea albă voi rătăci.
Căutându-te,
Voi cunoaşte iminenţa prăbuşirii spre inefabil
Şi voi dormi cu ochii deschişi
Ca să te privesc .
Noi vom invăţa să murim doar o viaţă,
Restul,
Le păstrăm pentru mai tâziu.


Te-am găsit!

Ceva nou.

când o priveşte:

ea se mută pe Pluto
*limonada e gratis şi un bonus-iubire
mâinile a mii de cuţite îi tranşază carnea
o aruncă în iad,
vântul
şi toate ferestrele către cer se deschid,
când trei sirene omorâră un înger
şi toţi elefanţii vor sta în cap,
pereţii universului se vor fi dărâmat .

El e cel ce curge printre vise când tu zâmbeşti.

Legături de familie

Intre noi stau câteva ore de mers cu trenul,
5 vieţi şi 8 răsărituri.
n-ai să ştii nimic,
până n-o să te strivesc cu talpa bocancului;
abi a atunci o să vezi
ce înseamnă
să locuieşti intr-un borcan cu o psihopată
care iţi crestează visele
pune sare
şi apoi plânge.
a inundat de 3 ori blocu şi o dată aleea pe care locuim.
cu toţii pluteau,
numai eu m-am inecat.
e aiurea, să ştii.

NEPUTINŢĂ

ţi se despicase pieptul
şi mă ţineai de mână.
în ochi,
se zbătea damnarea scrumului de ţigară.
am ales să plâng eu pentru tine.
*
sângele curgând era androgin.
îi simţeam fermitatea masculină invadându-mi porii,
dulceaţa pântecelor imaginare umezindu-mi buzele.
îmi potoleai setea de certitudini cu fiecare picătură,
dar iminent mă pierdeam în necunoscut;
eram inima ta şi mă oprisem.
*
rece,
dar vie,
te-aş fi chemat să nu auzi nimic,
când sub apele oceanului planetar,
ne vom fi mutat .
ştiam că ne îndreptăm spre nicăieri,
însă nespus îmi doream să ajungem acolo,
nemuritori,
printre atâtea speranţe valabile DOAR o viaţă

să crezi in ingeri

Azi noapte, trei ingeri m-au legat de pat
Ca nu cumva să te iubesc mai mult.
mi-au tăiat mâna dreaptă
şi m-au adăpat cu oţet.
m-au pus să jur c-o să te las să pleci
şi c-o să-ţi fac bagajul chiar eu.
Dar cu ce?
Apoi, mi-au dat drumul pe un câmp.
Şi-am colindat...
m-am rugat de firele de iarbă să mă mângâie,
eram ca un câine fără adăpost,
mă tăvăleam...gemeam
uitasem a vorbi.
Într-o zi am mers pe apă,
Nu-mi venea a crede!
mi-am dus mâna la piept să văd cât de tare imi bate inima
ea nu mai era acolo.
Aveam o gaură şi mi se scurge sufletul.

Când eşti bun...

Când eşti bun eşti luat de prost... Am învăţat asta recent. E în zadar să cred că toată lumea e bună, c-o să primesc câte-un răsărit pentru fiecare ajutor dat, pentru fiecare mângâiere, pentru fiecare lacrimă;Asta ar însemna să trăiesc aproape o eternitate şi poate nu merit. E greu chiar şi pentru mine să-mi dau seama. Am 17 ani şi vreo opt luni... unii ar spune :”Enervant de tânără!”, alţii doar „necoaptă...”, dar eu cum mă consider? Răspunsul la această intrebare mă depăşeşte şi-mi este străin cu desăvârşire, nu ştiu. Uneori am impresia că n-aş fi în stare să rănesc pe cineva,mă consider incapabilă de a provoca suferinţă. Alteori... sunt convinsă că succesul se bazează pe ambiţie împletită cu o doză de răutate şi că numai cei fără scrupule vor reuşi. Dar oare cum e bine, fraţilor? Ce să fac eu? Ce să aleg? Care e varianta cea bună? De ce? Mai mult ca sigur, mizând pe cât de previzibili sunt unii, m-ar sfătui să aleg calea de mijloc, dar nu există, căci orice cale la limita celor principale înclină spre prima sau spre a doua, deci revenim de unde am plecat. Nu-mi place să sacrific oameni, caractere, dar involuntar sau nu asta am tot făcut de ceva vreme... Unii au plecat în locuri pe care le ştiu, dar e ca şi cum n-ar avea importanţă pentru că distanţa fie ea de sute sau mii de kilometri, tot distanţă rămâne. Nu-i văd, nu-i aud... e ca şi cum n-ar fi fost niciodată. Totuşi, eu mă agăţ de orice amintire, de orice hârtie cu scrisul lor, de orice lucru care-mi trezeşte imagini vii din trecut. Alţii sunt aici... aproape de mine, la câţiva paşi poate, dar sunt mai absenţi şi mai departe decât ceilalţi. Poate nu-i văd eu, deci vina e a mea. Poate ei nu vor să mă vadă, dar nu-i învinuiesc... Sunt prea ambiţioasă, maliţioasă, visătoare, arogantă şi de multe ori egoistă. Aş minţi spun că imi pare rău şi nici nu-mi pare. SUNT CEEA CE SUNT! Nimic şi nimeni care nu-mi este cu ceva superior nu merită a mă schimba şi nici nu poate; uitasem să menţionez că sunt şi foarte încăpăţânată.Nu mă învinuiesc decât că vreau din când în când să fiu de ajutor. Nu spun că asta ar fi un fapt eronat, dar niciodată nu-mi iese cum ar trebui şi toate oalele se sparg în capul meu... Urmează câteva zile de debusolare totală şi apoi o pot lua de la capăt. Minunat!

1 martie 2010

Voie bună, mărţişoare şi multe poze in clasa filologilor bilingvi!




Mulţumim doamnei diriginte pentru sugestia de a purta alb şi roşu!

aşa

cum ai putut să mă laşi să te uit?
eu, cea care am înlocuit steaua polară cu lumina ochilor tăi
şi te-am cântat izvoarelor cereşti rând pe rând.
cum?
printre hotarele inexistente ale circulaţiei mele sangvine hoinăreai.
nu-ţi păsa că nu mai am globule de-ajuns şi te hrăneai cu sufletul meu.
bucăţică, cu bucăţică l-ai ros,l-ai mestecat... l-ai zdrobit.
de atunci nu mai exist.
e vina mea.
nu meritai.
ţi-am dat mult.

*
mi-amintesc de atunci.
nu era zi, nu era noapte.
soarele şi luna se împingeau pe cer,
se luptau contopindu-se aproape de androgin.
mă temeam
i-am rugat pe toţi.
pe tine, te vroiam un nor, deasupra celorlalţi nori
şi eu?
eu rămâneam nimic
eram prea goală.
dar, in nebunia unei clipe
ţi-am pictat ploapele
şi te-am făcut om

Nopți de veghe

Ascunde-mă în gând aievea
Dă-mi glas să cânt şi dor să cuget
Străbate-mi zorii cu un zâmbet
Şi fă-mi argint din ochii negrii.

Aruncă-mă în zare-albastră
Dă-mi gura ta să râd cu norii
Cuprinde-mi visele în braţe
Şi luminează-umbra cărării.

Eu stropii ploii într-o rază,
Cununa ce-nconjoară raiul
Iţi dau credinţa mea pe toată
Şi îţi inchin un psalm uitat
Îţi dau un munte şi-o răscruce
Şi marea toată într-un lac.

Tu, gura mea neştiutoare
Ce-alergă după zile-n cer
Cea ce iubeşte
Cea ce minte
Cea ce se merită-n infern

Nu sunt nimic,
Dar pot să-ndur
A mă ruga să ţi se ierte
Toate păcatele ce azităzi,
Se zvârcolesc în mii de fete.

Îmi pare rău că nu sunt Eva
Te-aş fi minţit şi asta e
Sunt prea cuminte, visătoare
Dar te-aş ruga să nu profiţi.

Aş schimba ziua toată-n noapte,
Să te văd la lumina lunii
Să mă îmbete-a ta privire
Să mor şi să plutesc pe ape
Printre epave-ale unui viscol
Să fiu un fir de praf murind
Să mă inec într-un fascicol
Să-ţi mângâi părul în neştire
Să te ajung , să te cuprind.


A ştii cum am ajuns la stele
m-ai fi iubit doar un minut.

Ceva neaşteptat! (de la Heli)

Tsookie Wookye: Eve
E_velyn: Ău
Tsookie Wookye: Vezi că ţi-am lăsat un premiu pe blog. http://nuenimeni.blogspot.com
E_velyn: Şi eu trebuie să dau mai departe?
E_velyn: Haha, ok!
E_velyn: Merci mult.
Tsookie Wookye: Cu plăcere.
Tsookie Wookye: Pe meritul tău, oricum.
Acestea fiind spuse, sau mă rog copiate de pe messenger, cred că aţi inteles cum a ajuns această simpatică poză pe blogul meu, simpatic şi el de asemenea (da, de unde?).
Deci, să vedem cui ofer eu acest premiu virtual…
Lui Edi (pentru că scrie şi scrie bine!)
Sandrei (care deşi e peste mări şi ţări, nu uită să posteze din când în când câte ceva despre viaţa de licean în SUA)
Liviei (pentru că scrie din suflet)
Florinei(alături de un călduros „La mulţi ani!”)
Nicoletei(pentru că e puternică… şi sunt sigură c-o să se reapuce de scris în curând)


(Heliana sau Tsookie Wookye îl meriţi şi tu din plin, dar cred că nu am voie să ţi-l ofer înapoi… cred)

Deficit spiritual

El n-are suflet,
dar merge la şcoală.
visează să zdrobească buzele femeilor cu dinţii ochilor săi fioroşi ca gura unui câine
uneori cântă în baie...
numără coastele străzilor pe care umblă, pe care doarme;
sunt multe.
tavanul lui e cerul şi plouă prin el,
are multe găuri:
ar vrea să-l repare;
n-are bani.
*
El n-are suflet
stomacu-i e gol.
ar vrea o ţigare şi-un covrig, un sac de plastic să pună în el centrul comercial al oraşului şi să-l arunce in WC.
va trage apa de două ori +
să fie sigur că s-au topit termopanele şi vânzătoarele cu unghii mari şi roz sidefat
s-au înecat
*
azi primeşte alocaţia,
dar n-are suflet.

...

ochilor mei le-am amputat picioarele,
să nu mai fugă după iluzii.
în urma dârelor de sânge au răsărit fluturi,
cei mai frumoşi fluturi.
din aripile lor ţâşnesc regretele mele târzii;
sunt un copil.
sunt o planetă încă nedescoperită intr-o galaxie inexistentă,
ce-ţi soarbe dorinţele din fiecare fulg de nea.
sunt buzele tale reci, tremurând pe o alee iernatică, în ale cărei pavele
ţi se aburesc visele proaspete cu noi.
sunt tot ce nu am dat nimănui,
ceea ce nu e nimeni,
dar toţi nu şi-ar dori să fie.
eu sunt nimic,
nici măcar o fracţiune de secundă dintr-un surâs,
nici măcar...

Agonie

în orele dintre primul strigăt închis în colivia tubulară a soarelui
şi corzile mele vocale e cerul-
pe care l-am privit neîntrerupt în timpul plimbărilor cu stomacul gol,
pe aleea noroiului şi a magazinelor cu feţe palide.
aşteptam mereu o scrisoare cântată de stele şi un pahar de lapte proaspăt.
mi-e sete.
aşteptam să mă laşi să plec pe marte,
fără valize,
doar cu un rând dublu de lenjerie intimă dantelată şi atât.
încă aştept.

Oglinzi

Ai fost primul ecoul al tăcerii mele, primul şi singurul pe care l-am căutat cu disperare printre moleculele fiecărei zile, ai fost primul de care n-am fugit, căci te-am iubit încă de când îmi străbăteai corzile vocale, gâdilându-mi esofagul cu fiecare silabă a numelui tău. Astfel, alergând după ultima petală din căldura ochilor tăi, te-am găsit în oglinda mea de pe noptieră. Îmi zâmbeai. Te-am întrebat nimic, iar tu mi-ai dat ca răspuns un vis de demult, cel visat de stropii de rouă înainte ca eu să mă nasc din firele de iarbă pe care le-ai zdrobit sub talpa ta. Apoi am stat multe ore într-un minut să te aud respirând, să simt cum conturul corpului tău străbate aerul, mângâindu-mi aievea chipul. Fiecare mişcare a ta îmi cutremura lumea, cu o forţă inimaginabilă care îşi avea punctul de plecare în pieptul meu. Nu te-am atins de tot nici măcar o dată, mi-a fost prea frică, dar de mii de ori cu gândul te-am avut, de mii de ori te-am cuprins, de mii de ori mi te-am închipuit dormind… tresărind dulce, dar niciodată nu te-am văzut cu adevărat. Himeră ar trebui să fie numele tău, căci ai apărut şi ai dispărut de puţine ori, prea puţine ca eu să mă satur de zvâcnirile celei mai pure dorinţe pe care m-ai învăţat să le simt una câte una până am ajuns în abis…

(for my dreamed one, that I shall never have)

La mulţi ani, Mihai Eminescu!

Incă un 15 ianuarie... o zi nu ca toate zilele, în care avem plăcuta datorie să-l amintim pe cel care a dat o altă dimensiune iubirii prin versurile sale, unice in ţara noastră, unice în lume.

Leapşă de la Graţiela

Cât e ceasul?
11:07

Numele tău este...?
Oprea Evelyn- Elena

Porecla?
Nu e neaparat poreclă… mai degrabă alint: Eve/Evy sau Hazel ))

Tatuaje?
Nu

Culoarea ochilor?
Negri

Locul în care te-ai născut?
Rm. Vâlcea

Mâncare favorită?
Fructe de mare…


Ai înfăşurat vreodată pe cineva cu hârtie igienică?
Never.

Ai iubit pe cineva atât de mult încat să-ţi vină să plângi?
Da… o dată.

Ai fost implicat în vreun accident de maşină?
Da…de vreo două ori, dar n-am păţit nimic niciodată.
Crutoane sau bacon?
Crutoane.

Zi favorită din săptamână?
Sâmbătă.

Restaurant favorit?
La noi în oraş ? Hmm…Ok, dar şi in Mateo au salate bune !

Ce sport iţi place să urmăreşti?
Sky
Băutura favorită?
Pina colada.

Îngheţata favorită?
De fructe, în special de pepene şi de lămâie.

Walt Disney sau Warner Bros?
Nici unul…

Restaurant fast food favorit?
Mc

Ce culoare are dormitorul vostru?
Bleu.

De câte ori ai copiat la un examen?
Niciodată. Mi-e prea frică şi nici n-am de ce; nu m-am prezentat la nici un examen fără să invăţ

De la cine ai primit leapsa asta?
Graţi.

În care magazin ai fi cheltuit toţi banii de pe card?
BsB, Mango, Terranova…

Ce faci de obicei când te plictiseşti?
Dorm sau mă uit la un film…

La ce oră mergi la culcare?
Pe la 12-1.

Cine o să raspundă primul/prima la leapşa asta?
Habar n-am... Andy, Livia, Mări
Câţi din cei cărora le trimiti lepaşa nu iţi vor răspunde?
Nici unul.

Ultima persoană cu care ai luat masa la restaurant?
Verişoara mea, Cristina.

Ce asculţi în momentul ăsta?
Zgomotul făcut de maşinile care trec pe strada mea… )

Care este culoarea preferată?
Negru, deşi este nonculoare… albul, arigintiul.

Mare sau lac?
Mare

Câte tatuaje ai?
Nu am.

Ai rămas vreodată fără benzină la maşină?
Niciodată

Ce preferi, pisică sau căţel?
Căţel.

Ce anotimp preferi, vara sau iarna?
Iarna, dar primăvara e preferata mea.

Eşti solo?
Da şi e super!!

Eşti îndrăgostită de cineva?
Eh, ca toată lumea...

Cât e ceasul?
11:20

100% bun?

mi-ai nins pe ceafă cu gemete ude.
era virgină ea…
te-am smuls din striaţiile ţesuturilor mele postpuse viselor, drept „răsplată”,
în timp ce te-mpungeam cu tocul pantofului în piept.
te-ar fi durut, se poate…
însă în ochii tăi de sticlă nu se oglindeau decât şuviţele mele negre dansând dezolate în umilinţă.
ţâşnind, prin venele mele,
sângele tău, l-am adunat într-un borcan pentru compot.
îl păstrez într-o cameră obscură –
gustându-l în păgâna ultimă zi a fiecărui an.

Datorii

am cules din gura ta
stele albastre.
le-am rătăcit în fiinţa mea, vreo două zile
şi le-am trimis ,plutind aievea,
să se iubească undeva,
în capul pieptului la mine.
şi înnebunind în disperare,
se mistuiau gemând uşor
şi tremurau nemuritoare
ca şi întâiul nostru dor.
le-aud şi-acum strigându-te,
simţeau şi ele că-s străină,
căci nu le-ai dat din dragoste
ci mai degrabă pentr-o vină…