miercuri, 12 mai 2010

de două ori oameni

Prin câmpul cu flori adormite
Se plimbă tăcerea,
Vioaie zâmbeşte
Când sânul cel flasc al reginei ii curge pe creştet.
E noapte
Şi
Trupurile repetă „a trăi”
Lumina ascultă.

Tu
Apărând în tavanul din zare
Tăcerea orbeşte, de ieri
Regina (fără permis) tot moare
Şi-acum se visa păpădie.

5 comentarii:

Livia`` spunea...

Imi plac cel mai mult ultimele doua versuri...dar stii?
Cred ca devenim cam penibile cu permisul asta si cu scoala de soferi :))


PS:Nu conteaza,macar sa-l luam din prima `:))

Hugs`:*

Evelyn spunea...

Da` nu ma gandeam la scoala de soferi!


:|

Pe bune.

Livia`` spunea...

E inclusa si asta cand vrei sa iei permisul,nu?:P

Stiu la ce te`ai referit...se vede ca ai fost trista cand ai scris poezia. Stiu exact si la cine te`ai referit,dar am vrut sa fac o glumita...:(

Evelyn spunea...

Nu-i nimic!:*

A cincea schimbare a faţă spunea...

moarte,tristete,trupuri... Deja ai reteta perfecta pentru o poezie a amraciunii OLESCENTINE PRIN CARE MAI TOTI TRECEM...
sublima....nu pot zice ca am doua versuri favorite din moment ce toata imi place....
bravo