Prin câmpul cu flori adormite
Se plimbă tăcerea,
Vioaie zâmbeşte
Când sânul cel flasc al reginei ii curge pe creştet.
E noapte
Şi
Trupurile repetă „a trăi”
Lumina ascultă.
Tu
Apărând în tavanul din zare
Tăcerea orbeşte, de ieri
Regina (fără permis) tot moare
Şi-acum se visa păpădie.
5 comentarii:
Imi plac cel mai mult ultimele doua versuri...dar stii?
Cred ca devenim cam penibile cu permisul asta si cu scoala de soferi :))
PS:Nu conteaza,macar sa-l luam din prima `:))
Hugs`:*
Da` nu ma gandeam la scoala de soferi!
:|
Pe bune.
E inclusa si asta cand vrei sa iei permisul,nu?:P
Stiu la ce te`ai referit...se vede ca ai fost trista cand ai scris poezia. Stiu exact si la cine te`ai referit,dar am vrut sa fac o glumita...:(
Nu-i nimic!:*
moarte,tristete,trupuri... Deja ai reteta perfecta pentru o poezie a amraciunii OLESCENTINE PRIN CARE MAI TOTI TRECEM...
sublima....nu pot zice ca am doua versuri favorite din moment ce toata imi place....
bravo
Trimiteți un comentariu