Urşii polari

am adormit cu tine sub pernă de mii de ori
aceeaşi pernă cu burduf moale,
cu faţă de pernă, cu conturul feţei mele, feţei tale
aceeaşi faţă de pernă pe care mama mi-o schimba săptămânal
când dormea cu mine
dar nu mai doarme
de când aveam şapte ani
din prima zi de şcoală
pentru că eram prea mare zicea ea
apoi am dormit cu urşii mei polari de pe cer
cu ochii lor mici blânzi şi cu năsucurile lor umezite
de lacrimile mele
*
plângeam mereu până târziu
tu aveai mai mulţi ani decât mine
nu mai plângeai noaptea
dormeai tot singur
*
mă însoţeau vocile întunericului
îngerul meu cu zâmbet larg
care-mi dădea bomboane cu mentă
pe care le furam amândoi din borcanul din bucătărie
era întuneric pe hol
dar el mă ţinea de mână,
frică nu mi-era
avea nişte ochi mari
care îmi făceau poftă de bomboanele cu mentă
pe care le ţineam sub plapumă
(câteodată se topeau şi mă certa
iar. Mama)
si ochii Lui se oglindeau în fereastra închisă
pe care tot mama
o deschidea
şi-o închidea numai ea. eu n-aveam voie
*
dar urşii polari n-au mai venit apoi la mine
nu mai vin deloc
(fetiţa ar vrea să devină femeie, dar ii e frică să fie ca mama care o certa şi-i închidea fereastra)
acum sunt tipi de la şcoală, bărbaţi din oraş, vecini de bloc
cei cu care adorm pe cer la ora 23 fix
vezi, eu trebuie să dorm de la ora asta pentru
că mă trezesc devreme
ca să merg la şcoală
tu nu mai mergi
acum eşti şi mai mare.