marți, 27 septembrie 2011

cunosc

Cunosc.

m-a ameţit zornăitul privirii tale
şi am decis să agăţ de fiecare cui bătut in carnea mea
un crâmpei de iarbă
(iarbă verde verde)
pe care să ne întindem ocazional
când vântul ne bate prea tare
ca să ne dărâme visele.

Cunosc.

gurile însetate ale oraşului care ne înghit
ne mestecă plictisite
apoi ne scuipă cu scârbă pe străzi
lăsându-ne bucuroşi şi împreună în mijlocul unui ocean ameţit de prea multe vapoare.

Noi râdem şi râdem şi râdem… când întunericul ne sapă în nori drumurile încrucişate.

4 comentarii:

kmaro spunea...

radem pentru puterea de a plange data viitoare...:)

evelyn spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Luminita Manescu spunea...

în fiecare zi deschidem uşi plasate pe pereţi scorojiţi de căldura amintirii...

Evelyn spunea...

dar ar fi bine sa inghetam amintirile... pentru ca emanand caldura ne pot rani. O data inghetate, sunt doar franturi nesimnificative din trecut.