Mult

Fiecare dimineaţă va fi un labirint,
Când eu,
Prin marea albă voi rătăci.
Căutându-te,
Voi cunoaşte iminenţa prăbuşirii spre inefabil
Şi voi dormi cu ochii deschişi
Ca să te privesc .
Noi vom invăţa să murim doar o viaţă,
Restul,
Le păstrăm pentru mai tâziu.


Te-am găsit!

Ceva nou.

când o priveşte:

ea se mută pe Pluto
*limonada e gratis şi un bonus-iubire
mâinile a mii de cuţite îi tranşază carnea
o aruncă în iad,
vântul
şi toate ferestrele către cer se deschid,
când trei sirene omorâră un înger
şi toţi elefanţii vor sta în cap,
pereţii universului se vor fi dărâmat .

El e cel ce curge printre vise când tu zâmbeşti.

Legături de familie

Intre noi stau câteva ore de mers cu trenul,
5 vieţi şi 8 răsărituri.
n-ai să ştii nimic,
până n-o să te strivesc cu talpa bocancului;
abi a atunci o să vezi
ce înseamnă
să locuieşti intr-un borcan cu o psihopată
care iţi crestează visele
pune sare
şi apoi plânge.
a inundat de 3 ori blocu şi o dată aleea pe care locuim.
cu toţii pluteau,
numai eu m-am inecat.
e aiurea, să ştii.

NEPUTINŢĂ

ţi se despicase pieptul
şi mă ţineai de mână.
în ochi,
se zbătea damnarea scrumului de ţigară.
am ales să plâng eu pentru tine.
*
sângele curgând era androgin.
îi simţeam fermitatea masculină invadându-mi porii,
dulceaţa pântecelor imaginare umezindu-mi buzele.
îmi potoleai setea de certitudini cu fiecare picătură,
dar iminent mă pierdeam în necunoscut;
eram inima ta şi mă oprisem.
*
rece,
dar vie,
te-aş fi chemat să nu auzi nimic,
când sub apele oceanului planetar,
ne vom fi mutat .
ştiam că ne îndreptăm spre nicăieri,
însă nespus îmi doream să ajungem acolo,
nemuritori,
printre atâtea speranţe valabile DOAR o viaţă

să crezi in ingeri

Azi noapte, trei ingeri m-au legat de pat
Ca nu cumva să te iubesc mai mult.
mi-au tăiat mâna dreaptă
şi m-au adăpat cu oţet.
m-au pus să jur c-o să te las să pleci
şi c-o să-ţi fac bagajul chiar eu.
Dar cu ce?
Apoi, mi-au dat drumul pe un câmp.
Şi-am colindat...
m-am rugat de firele de iarbă să mă mângâie,
eram ca un câine fără adăpost,
mă tăvăleam...gemeam
uitasem a vorbi.
Într-o zi am mers pe apă,
Nu-mi venea a crede!
mi-am dus mâna la piept să văd cât de tare imi bate inima
ea nu mai era acolo.
Aveam o gaură şi mi se scurge sufletul.

Când eşti bun...

Când eşti bun eşti luat de prost... Am învăţat asta recent. E în zadar să cred că toată lumea e bună, c-o să primesc câte-un răsărit pentru fiecare ajutor dat, pentru fiecare mângâiere, pentru fiecare lacrimă;Asta ar însemna să trăiesc aproape o eternitate şi poate nu merit. E greu chiar şi pentru mine să-mi dau seama. Am 17 ani şi vreo opt luni... unii ar spune :”Enervant de tânără!”, alţii doar „necoaptă...”, dar eu cum mă consider? Răspunsul la această intrebare mă depăşeşte şi-mi este străin cu desăvârşire, nu ştiu. Uneori am impresia că n-aş fi în stare să rănesc pe cineva,mă consider incapabilă de a provoca suferinţă. Alteori... sunt convinsă că succesul se bazează pe ambiţie împletită cu o doză de răutate şi că numai cei fără scrupule vor reuşi. Dar oare cum e bine, fraţilor? Ce să fac eu? Ce să aleg? Care e varianta cea bună? De ce? Mai mult ca sigur, mizând pe cât de previzibili sunt unii, m-ar sfătui să aleg calea de mijloc, dar nu există, căci orice cale la limita celor principale înclină spre prima sau spre a doua, deci revenim de unde am plecat. Nu-mi place să sacrific oameni, caractere, dar involuntar sau nu asta am tot făcut de ceva vreme... Unii au plecat în locuri pe care le ştiu, dar e ca şi cum n-ar avea importanţă pentru că distanţa fie ea de sute sau mii de kilometri, tot distanţă rămâne. Nu-i văd, nu-i aud... e ca şi cum n-ar fi fost niciodată. Totuşi, eu mă agăţ de orice amintire, de orice hârtie cu scrisul lor, de orice lucru care-mi trezeşte imagini vii din trecut. Alţii sunt aici... aproape de mine, la câţiva paşi poate, dar sunt mai absenţi şi mai departe decât ceilalţi. Poate nu-i văd eu, deci vina e a mea. Poate ei nu vor să mă vadă, dar nu-i învinuiesc... Sunt prea ambiţioasă, maliţioasă, visătoare, arogantă şi de multe ori egoistă. Aş minţi spun că imi pare rău şi nici nu-mi pare. SUNT CEEA CE SUNT! Nimic şi nimeni care nu-mi este cu ceva superior nu merită a mă schimba şi nici nu poate; uitasem să menţionez că sunt şi foarte încăpăţânată.Nu mă învinuiesc decât că vreau din când în când să fiu de ajutor. Nu spun că asta ar fi un fapt eronat, dar niciodată nu-mi iese cum ar trebui şi toate oalele se sparg în capul meu... Urmează câteva zile de debusolare totală şi apoi o pot lua de la capăt. Minunat!

1 martie 2010

Voie bună, mărţişoare şi multe poze in clasa filologilor bilingvi!




Mulţumim doamnei diriginte pentru sugestia de a purta alb şi roşu!