Apartenenţă...

Eduard si eu

Tăcerea perfectă a oxigenului îmi zgârie retina;
m-ai abandonat temporar în visele tale
printre regrete cicatrizate vizibil. nu mai sunt.
dar,am renăscut din golul aprins de dorul tău.
te-am inspirat uitând a-ți mai expira parfumul,
când mă căutai printre neajunsuri carnale, tu,
minune demonică, m-am pierdut...
aș invoca amintiri bolnave, doar să te mai stăpânesc o secundă:
să mă atingi cu ochii tăi fierbând în perversitate iarăşi,
să dai contur existenței mele cu atingeri timorate,
pierzându-ne într-un gând, doar noi.
încât, am adunat dorințe stelare, să luminezi doar pentru mine
și în zadar a fost căci fără să te am... mă sting
incet, neînsemnat din emoțiile supranaturale ale ființelor
contemplând albastrul pentru universul meu .