ascult stropii de ploaie prelingându-se pe ploapele mele
sfărâmaţi de puterea vântului
şi tac.
Frunzele toate se împotrivesc şi ele apoi se ascund zgribulite unele după ruşinea celorlalte,
E toamnă.
Cerul zbuciumat furtuni mocneşte şi arde
răsturnând cisterne de regrete pe potecile noastre.
ne impiedicăm ocazional
când surâsuri aleatorii ni se agaţă încăpăţânate de tălpi şi incearcă să ne desfacă şireturile
nu ne clătinăm, nu!
Nu poţi da timpul înapoi, frunzele încă zac adormite pe retina mea, dar n-o mai zgârie …
Nu-mi mai e frig fără tine.
